Scurt istoric

Săptămâna Accesului Deschis a demarat în anul 2007 în Statele Unite ale Americii ca Ziua Națională de Acțiune pentru Accesul Deschis, iar în 2008, la 14 octombrie, a fost desemnată Ziua Accesului Deschis, devenind un eveniment global. În 2009, evenimentul a fost extins la o săptămână și de atunci Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis este sărbătorită în întreaga lume, în fiecare an, în ultima săptămână a lunii octombrie.

Ce este Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis?

Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis este un eveniment global, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, ce reprezintă o oportunitate pentru promotorii și susţinătorii accesului deschis de a prezenta avantajele și beneficiile sociale și economice ale accesului deschis, de a convinge membrii comunităților să accepte politicile accesului deschis și să deschidă cercetarea, pentru a crește vizibilitatea subvențiilor, a accelera cercetarea și a utiliza descoperirile pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor.

Temele Săptămânii Internaţionale a Accesului Deschis:

Tradițional, în fiecare an, Biblioteca Republicană Științifică Agricolă se conectează la acest eveniment global prin organizarea și desfășurarea unui șir de activități ce au ca scop informarea și sensibilizarea comunității științifice agricole cu privire la Accesul Deschis.